Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în turul al treilea al turneului WTA 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 8.235.540 de dolari, după ce a învins-o vineri pe italianca Tyra Grant (18 ani, locul 262 WTA) cu scorul de 6-2, 7-6 (7/5).
Sorana Cîrstea (36 de ani, locul 26 WTA), a 25-a favorită a competiției, a obținut victoria după o oră și 25 de minute de joc. În setul secund, românca a revenit spectaculos de la 3-5, a trimis setul în tiebreak și a reușit din nou să revină de la 3-5, câștigând patru puncte consecutive pentru a închide meciul.
Potrivit Agerpres, pentru această calificare, Sorana Cîrstea și-a asigurat un premiu de 54.110 euro și 65 de puncte WTA.
În turul al treilea, Sorana Cîrstea o va întâlni pe Coco Gauff (22 de ani, locul 3 WTA), una dintre principalele favorite ale turneului. Americanca a trecut în turul anterior de franțuzoaica Leolia Jeanjean (126 WTA), scor 6-3, 6-0.
Meciul dintre Sorana Cîrstea și Coco Gauff este programat pentru duminică.
Cele doup s-au mai întâlnit de două ori în circuitul WTA. De fiecare dată, americanca s-a impus.
Foto: Sursa foto: Sorana Cirstea/facebook
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Mii de oameni și în această seară la Simfonia Lalelelor: concert extraordinar în Lunca Argeșului











