Spitalul Județean de Urgență Pitești devine a doua unitate medicală din România care utilizează sistemul IRRAflow, o tehnologie modernă destinată intervențiilor neurochirurgicale complexe. Prima procedură realizată cu ajutorul acestui sistem a avut loc la finalul săptămânii trecute și a fost coordonată de medicul primar neurochirurg George Constantin Mihalache.
Pacient de 82 de ani, tratat cu ajutorul sistemului IRRAflow
Intervenția, care a durat aproximativ o oră, a fost efectuată asupra unui pacient în vârstă de 82 de ani, ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe cu tulburări de echilibru și probleme neurologice accentuate. Investigațiile imagistice au indicat prezența unui hematom subdural cronic ce provoca compresie cerebrală și necesita tratament chirurgical de urgență.
Potrivit medicului, operația a presupus evacuarea hematomului printr-o gaură de trepan și montarea sistemului IRRAflow, un dispozitiv care permite simultan lavajul și drenajul intracranian, dar și monitorizarea continuă a presiunii intracraniene.
Dispozitivul este reprezentat de un cateter cu două canale, prin unul realizându-se lavajul, iar prin celălalt, drenajul. Printr-un canal se realizează irigarea, iar prin celălalt, resorbția lichidului de lavaj”, a explicat dr. Mihalache.
Tehnologia utilizată integrează într-un singur sistem irigarea automată controlată, drenajul fluidelor și monitorizarea permanentă a presiunii intracraniene, oferind medicilor posibilitatea de a regla parametrii terapeutici în timp real și de a evita supraîncărcarea lichidiană.

Evoluție favorabilă după intervenția chirurgicală
Sistemul a fost menținut timp de 24 de ore după intervenție, iar pacientul a fost atent monitorizat în această perioadă. Evoluția acestuia a fost favorabilă, fără deficite neurologice, iar starea clinică s-a ameliorat semnificativ. Pacientul urmează să fie externat după șase zile de spitalizare.

Lichidul de lavaj evacuat a devenit progresiv clar, motiv pentru care drenajul a fost ulterior suprimat. Evoluția clinică a fost excelentă, pacientul fiind fără deficite neurologice și cu ameliorarea semnificativă a stării clinice (…)
Monitorizarea continuă a presiunii intracraniene este foarte importantă și pentru medicul ATI, care poate adapta terapia pacientului în funcție de valorile afișate în timp real”, a adăugat medicul George Constantin Mihalache.
Dispozitivul IRRAflow a fost pus la dispoziția echipei medicale în regim demonstrativ și poate fi utilizat în tratarea mai multor patologii neurochirurgicale, printre care hematoamele subdurale cronice, hemoragiile intraventriculare sau abcesele cerebrale.
Succesul intervenției a fost posibil datorită colaborării dintre echipa Secției de Neurochirurgie și specialiștii ATI. Anestezia a fost realizată de dr. Luminița Galbenu, iar personalul Blocului Operator a participat la desfășurarea și monitorizarea procedurii.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
O nouă premieră medicală la Spitalul Județean de Urgență Pitești












