Tragedie în această seară în Mioveni. O femeie de aproximativ 78 de ani a fost găsită fără suflare în locuința sa de pe strada Bugeac.
Aceasta a fost descoperită de pompierii alertați de aparținători. Alarma a fost dată printr-un apel la 112, iar la fața locului au intervenit de urgență pompierii de la Detașamentul Mioveni cu o autospecială de intervenție și un echipaj SMURD de prim ajutor calificat.
Salvatorii au reușit să pătrundă în locuință, însă, din păcate, în interior femeia a fost găsită moartă.
Paramedicii SMURD nu au mai putut face nimic pentru ea, decât să constate decesul.
Potrivit reprezentanților ISU Argeș, aceasta prezenta rigiditate cadaverică, semn că decesul survenise cu mai mult timp înainte de intervenția echipajelor de salvare.
Momentan nu se cunoaște cauza decesului, însă ea va fi stabilită prin autopsie.
Polițiștii vor deschide o anchetă pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs tragedia.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
CFR Călători lansează programul estival „Trenurile Soarelui” 2026














