Piteștiul a devenit, pentru o zi – pe 7 mai, punctul de întâlnire al marilor investiții și parteneriatelor internaționale. Peste 500 de antreprenori, investitori, diplomați și reprezentanți ai administrației au participat la prima ediție a ARGEȘ INVEST 2026, unde oficialii japonezi au transmis un mesaj clar: Japonia își extinde interesul pentru România, iar județul Argeș poate deveni un pol strategic pentru investiții în infrastructură, energie, IT și logistică.
Hiroshi NAGAYAMA KUDO – Adjunctul Șefului Misiunii Ambasadei Japoniei: ”Avem companii japoneze care operează aici, în România. De asemenea, avem Asociația Comunității de Afaceri Japoneze, ai cărei reprezentanți sunt prezenți chiar acum în această sală și care promovează relațiile economice bilaterale dintre Japonia și România. (…)
Japonia este prezentă și aici, în Argeș, prin industria auto, cum ar fi compania IDIC, iar până acum principalele noastre domenii au fost industriile legate de sectorul auto. Avem companii implicate în industria cablajelor, precum și în domeniul echipamentelor electrice. Însă, în prezent, tendințele încep să se schimbe, iar companiile japoneze sunt tot mai interesate și de infrastructură, energie, IT și logistică — domenii care au fost prezentate anterior în această sesiune”.
În cadrul ARGEȘ INVEST 2026, Hiroshi NAGAYAMA KUDO, adjunctul șefului misiunii Ambasadei Japoniei, a subliniat că succesul economic al unei țări depinde de investițiile în oameni și infrastructură, nu doar de resursele naturale.
”Nici noi nu avem resurse naturale, așa că pentru noi este important să investim în resursele umane. În același timp, este foarte important să investim și în infrastructură”, a mai punctat Hiroshi NAGAYAMA KUDO – Adjunctul Șefului Misiunii Ambasadei Japoniei.
Foto descriptiv. Sursă foto: FB Mihai Coteț, Sursă video: organizatori
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:













