„Astăzi, comunitatea noastră s-a reunit sub semnul memoriei și al credinței, într-o zi de o profundă încărcătură spirituală și istorică pentru întregul popor român”, a transmis primarul orașului Costesti, Ion Baicea.

Acesta, împreună cu alți cetățeni au depus coroane de flori la monumentele din oraș, în acest fel onorând memoria eroilor care și-au sacrificat viața pentru țară, pentru libertate.
Am trăit împreună momente de înaltă trăire, împletind semnificația sacră a Înălțării Domnului cu recunoștința națională de Ziua Eroilor și cu lumina sărbătorii Sfinților Împărați Constantin și Elena.Cu profund respect și pioșenie, am depus coroane de flori la monumentele din orașul Costești. Am onorat astfel memoria curajoșilor noștri înaintași, cei care au transformat propriul sacrificiu în temelia libertății, a credinței și a viitorului nostru.Sângele lor a scris istoria acestui neam, iar datoria noastră sfântă este să nu lăsăm uitarea să le umbrească faptele, ci să transmitem mai departe această torță a recunoștinței.

Totodată, primarul a transmis urări de sănătate sărbătoriților acestei zile.
În această zi binecuvântată, gândurile mele de prețuire se îndreaptă și către cei din prezent. Transmit cele mai calde urări de sănătate, pace sufletească și împliniri tuturor locuitorilor orașului nostru care își serbează astăzi ziua onomastică.Sfinții Împărați Constantin și Elena să vă ocrotească, să vă aducă lumină în case și armonie în familii!Hristos S-a înălțat!”, a mai adăugat Ion Baicea printr-o postare pe pagina de socializare.

Foto: Facebook Primăria Orașului Costești, Argeș












