anchetaonline.ro

Geanina Enache – în topul Forbes „50 cele mai influente femei din România”

de | 10.06.2026 18:00 | Pitești, Din ediția tipărită, Economic

Anual, revista „Forbes România” realizează clasamentul „50 cele mai influente femei din România”. Ediția din 2026 a fost lansată recent, celebrând femeile care au un impact major în afaceri, antreprenoriat, societate civilă, cultură și administrație. Printre personalităţile feminine care s-au remarcat se află şi Geanina Enache, cofondator alături de soţul său, Florin Enache, al brandului argeşean de bijuterii Teilor.

Anul acesta, deschiderea de gală a proiectului „50 cele mai influente femei din România” a fost onorată de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, oferind o recunoaștere profundă a modelelor de stabilitate și implicare civică. Clasamentul din 2026 reflectă o ascensiune puternică a femeilor în sectoare de vârf, de la energie și tehnologie până la mari instituții bancare și medicale.

Geanina Enache – locul 39 în clasamentul Forbes

Includerea Geaninei Enache în clasamentul Forbes confirmă parcursul remarcabil pe care antreprenoarea l-a construit în aproape trei decenii de activitate. Alături de soțul său, Florin Enache, aceasta a pus bazele Teilor în 1998, transformând o afacere de familie pornită în Pitești într-un brand internațional de bijuterii de lux, prezent astăzi pe mai multe piețe europene.

Florin si Geanina Enache Teilor

De-a lungul anilor, Geanina Enache a avut un rol esențial în definirea direcției strategice a companiei și în dezvoltarea accelerată a brandului. Teilor și-a consolidat poziția în industria bijuteriilor premium prin extinderea rețelei de magazine fizice și prin dezvoltarea unei infrastructuri digitale solide, adaptate fiecărei piețe în care activează.

Performanțele financiare ale grupului confirmă această evoluție. Teilor Holding SA – care reunește lanțul de bijuterii de lux Teilor, companiile Invest Intermed GF IFN, Invest Intermed Gold și Teilor Invest Exchange – a raportat pentru 2025 venituri de 667,4 milioane de lei, cu 28% mai mari decât în anul anterior. Totodată, câștigurile companiei au crescut semnificativ, profitul ajungând la 66,9 milioane de lei, de aproape zece ori mai mare decât în 2024. Potrivit datelor comunicate de grup, după calcularea tuturor ajustărilor financiare, profitul a fost de 76,5 milioane de lei, cu 161% peste nivelul din anul precedent, ceea ce reflectă evoluția solidă a afacerii și consolidarea poziției sale pe piață.

Succesul Teilor și dezvoltarea constantă a companiei au transformat-o pe Geanina Enache într-una dintre cele mai apreciate antreprenoare din România. Prezența sa în clasamentul Forbes „50 cele mai influente femei din România” reprezintă o recunoaștere a contribuției sale la construirea unui brand românesc cunoscut și apreciat la nivel internațional.

Sursa foto: Forbes România

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Fundația TEILOR oferă 10 burse pentru studenții Universității „Constantin Brâncoveanu” din Pitești

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/nadia-ciochina/" target="_self">Nadia Ciochina</a>

Articol scris de Nadia Ciochina

Jurnalist de investigații și editor, cu peste 20 de ani experiență în presă, autor și coordonator pentru numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Forbes | Geanina Enache | Teilor