UPPDATE, ora 11:00
Din fericire, în urma verificărilor efectuate de forțele de intervenție, s-a constatat că obiectul suspect nu prezenta niciun pericol, iar alarma s-a dovedit a fi falsă.
Polițiștii piteșteni au fost sesizați cu privire la prezența unui colet suspect pe Bulevardul Republicii, în zona Galeriei de Artă din municipiul Pitești. A fost creat un perimtru de siguranță pentru a permite intervenția polițiștilor specializați.
Polițiști din cadrul Servicului pentru Acțiuni Speciale, Grupa Pirotehnică, au intervenit pentru a evalua coletul, constatând în urma verificărilor că acesta avea un conținut nepericulos.
Cu această ocazie mulțumim persoanelor care au dat curs solicitării polițiștilor de a se îndepărta din zonă, ne cerem scuze pentru neplăcerile create și vă asigurăm că, în continuare, rămânem la datorie pentru siguranța cetățenilor”, a transmis Florin Popa, purtătorul de cuvânt al IPJ Argeș.
UPDATE, ora 10:45
Contactat de redactorii Ziarului Ancheta, Cornel Popescu, managerul Muzeului Județean Argeș, a declarat că alarma a fost declanșată din cauza unei valize suspecte descoperite la Galeria de Artă din Pitești.
Este vorba de o valiză suspectă. Nu știu cine a sunat la Poliție, dar colegii mei au ieșit din clădire. Nu au sunat ei la Poliție, dar noi avem camere de supraveghere și vom pune imaginile la dispoziția autorităților competente. Sper să fie totul în regulă!”, a precizat Cornel Popescu pentru Ziarul Ancheta.
Galeria de Artă din Pitești funcționează în subordinea Muzeului Județean Argeș.
Știre inițială
Intervenție de amploare, marți, în centrul municipiului Pitești, după ce un colet suspect a fost semnalat în apropierea Galeriei de Artă, pe Bulevardul Republicii,
Zona a fost securizată, iar accesul persoanelor este restricționat. Conform primelor informații, alerta a fost dată după un apel la 112. La fața locului au fost mobilizate mai multe structuri specializate, inclusiv polițiști, luptători ai trupelor speciale, reprezentanți ai Brigăzii Antitero și echipe CBRN.
Traficul și circulația pietonală din zonă sunt afectate, iar autoritățile le recomandă cetățenilor să evite perimetrul până la finalizarea verificărilor.
Intervenția este în desfășurare la această oră, iar specialiștii verifică obiectul suspect pentru a stabili dacă există vreun pericol.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Atenție! Un singur gest poate declanșa o tragedie. Ce trebuie să faci dacă observi un COLET SUSPECT












