Alertă în Pitești, în noaptea de miercuri spre joi, după ce un urs a fost observat într-o zonă locuită a orașului. Autoritățile au fost nevoie să emită un mesaj RO-Alert pentru a informa populația cu privire la situație.
Animalul sălbatic a fost văzut pe strada Balotești, iar autoritățile au intervenit de urgență. Mai multe echipaje ale ISU și Jandarmeriei au fost trimise în zonă pentru monitorizarea situației și pentru a preveni eventuale incidente.
Prin mesajul transmis populației, oamenii au fost sfătuiți să evite deplasările în apropierea locului unde a fost observat ursul și să nu încerce să se apropie de animal.

Foto Info Trafic Pitești (Facebook)
Autoritățile au desfășurat verificări în zona respectivă, însă ursul nu a fost găsit, cel mai probabil retrăgându-se înainte de sosirea echipajelor.
De altfel, prezența animalelor este semnalată tot mai des în zonele locuite din județul Argeș. Aproape zilnic sunt emise mesaje RO-Alert pentru a avertiza cetățenii, după ce urșii își fac apariția nu departe de locuințele lor.
În luna aprilie, legea referitoare la intervențiile asupra populației de urs brun a fost votată în Parlament. 849 de urși ar urma să fie împușcați, la nivel național, la care se pot adăuga încă 110 din cota de intervenție.
Așa cum Ziarul Ancheta informa, 56 de urși sunt incluși în cota de prevenție în județul Argeș. (DETALII AICI)
Nici incidentele nu au întârziat să apară, mai mulți turiști fiind mușcați de urși, în ultimele săptămâni, pe Transfăgărășan. Deși autoritățile repetă aceleași avertismente de ani de zile, mulți turiști aleg să le ignore. Mai multe despre reacția autorităților la problema urșilor puteți citi AICI.
Foto (descriptiv) Replica-Info HD
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:













