anchetaonline.ro

Festival la … Cuca Măcăii

de | 23.06.2026 16:10 | Județean, Lifestyle

Cuca Măcăii nu e doar o expresie care exprimă distanța mare sau “fundul lumii”, localitatea Cuca și satul Măcăi chiar există la noi, în Argeș. Ca să arate asta, autoritățile au organizat o primă ediție a unor manifestări care să atragă atenția asupra localității, dar și oameni care vor să se retragă de la oraș la țară, acolo unde terenurile sunt foarte ieftine.

Autoritățile au organizat, pentru prima dată, o acțiune de promovare. Paradoxal, locul respectiv e deja foarte cunoscut: expresia “la Cuca Măcăii” înseamnă undeva departe, foarte departe, unde se agăță harta-n cui sau… în fundul pământului. Ei bine, ca să scape de această ștampilă, acolo se organizează de-acum Festivalul „Rădăcini Argeșene”.

Este o întâlnire între generații, între tradiție și modernitate, între oameni care cred că identitatea unei comunități trebuie păstrată și promovată. Și cel mai bine prind muzica, dansul, teatrul, atelierele educative și meșteșugărești, demonstrațiile istorice, competițiile sportive. Și tot acolo i-am găsit pe participanții la Campionatul Național de Kendama.

La Cuca Măcăii, invitații s-au bucurat de bucatele gastronomiei locale, iar copiii au descoperit activități noi într-un cadru natural deosebit. Inclusiv cu acestea autoritățile vor să îi atragă la orășeni să locuiască acolo.

Tare mândri sunt localnicii de festivalul lor pe care îl văd, peste câțiva ani, ca pe cele de la Brezoi, sau Sighișoara. Și, nu-i așa, cum ar suna o invitație la festivalul de la Cuca Măcăii?

Foto: captură video MJ

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: 

Îmbracă ia românească și vino la Primăria Mioveni! Eveniment special de Sânziene și Ziua Universală a Iei

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Cuca Măcăii | Festivalul „Rădăcini Argeșene”.

Ultimele articole