Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Centrul de zi de recuperare pentru copii cu dizabilități din Bradu a transmis un mesaj emoționant dedicat acestei sărbători în care celebră,, tot ceea ce este mai pur, mai sincer și mai frumos în suflete – copilăria.
La mulți ani tuturor copiilor minunați !Astăzi celebrăm copilaria , zâmbetele sincere, inocența șI frumusețea fiecărui suflet de copil. Cu ocazia zilei de 1 iunie, transmitem cele mai calde gânduri copiilor care frecventează Centrul de zi de recuperare pentru copii cu dizabilități, dar și tuturor copiilor din lume – mici sau mari, indiferent de vârstă.Mintea voastră este ca o explozie de stele: mereu în mișcare, plină de lumină, imaginație și creativitate!De multe ori căutăm fericirea și împlinirea în ceea ce credem că ar trebui să fie perfect, dar adevărul este că imperfecșiunea ne oferă unicitate și ne face cu adevărat speciali.Dragi copii, ceea ce vă dorim din suflet nu este să fiți perfecți, ci să rămâneți speciali în inimile celor din jur!”, este mesajul transmis de reprezentanții Centrului pe pagina de Facebook.

Sursa foto: Facebook
Ne-am încărcat sufletește privind zâmbetele și fericirea din ochii celor mici, care au primit cu multă încântare darurile oferite de către Primăria Comunei Bradu, furnizorul de servicii sociale.Astfel de gesturi aduc bucurie, speranță și arată cât de important este să fim aproape unii de ceilalți, mai ales de copii.Mulțumim frumos pentru sprijin și implicare domnului primar Dan Stroe , pentru grija și susținerea oferite copiilor și comunității! ”, au transmis reprezentanții instituției.

Sursa foto: Facebook
Amintim faptul că Centrul de zi de recuperare pentru copii cu dizabilități din comuna Bradu a fost înființat pentru a răspunde nevoii de servicii specializate și accesibile la nivel local, oferind un sprijin important copiilor și familiilor din comunitate.
Instituția dispune de o capacitate de 45 de locuri și funcționează în subordinea furnizorului de servicii sociale din cadrul Primăriei Comunei Bradu.
Serviciile oferite se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 1 și 18 ani, proveniți din familii care au domiciliul sau reședința în comuna Bradu și care au nevoie de astfel de servicii de asistență.
Principalul obiectiv al Centrului de zi pentru recuperarea copiilor cu dizabilități din comuna Bradu este sprijinirea dezvoltării echilibrate a beneficiarilor și creșterea gradului de autonomie al acestora. Totodată, activitatea instituției este orientată spre prevenirea excluziunii sociale și reducerea discriminării, prin implementarea unor programe de abilitare și reabilitare adaptate fiecărui tip de dizabilitate și nevoilor individuale ale copiilor.
Sursa foto: Facebook











