►Lucrările de eficientizare energetică au fost finalizate
Vești bune pentru locuitorii comunei Moșoaia. Lucrările de reabilitare și eficientizare energetică a Grădiniței din satul Hințești au fost finalizate, investiția urmând să intre în etapa de recepție. Proiectul, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), reprezintă unul dintre obiectivele administrației locale de modernizare a infrastructurii educaționale și de creștere a eficienței energetice a clădirilor publice.
Investiția a fost realizată în cadrul proiectului „Creșterea eficienței energetice a clădirii publice – Grădinița Hințești, situată în comuna Moșoaia, satul Hințești, județul Argeș”, cod proiect C5-B1-1853, implementat de Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Moșoaia.
Finanțarea a fost asigurată prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în cadrul Componentei 5 – Valul Renovării din Planul Național de Redresare și Reziliență, program destinat creșterii eficienței energetice a clădirilor publice și reducerii impactului acestora asupra mediului.
Se reduc costurile de întreținere
Proiectul a vizat reabilitarea energetică și modernizarea clădirii grădiniței, care are o suprafață totală de 404 de metri pătrați. Lucrările executate au urmărit reducerea consumului de energie, îmbunătățirea performanței energetice a clădirii și optimizarea sistemelor de încălzire și iluminat. Totodată, investiția contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și la crearea unui mediu mai confortabil și mai sigur pentru copii și cadrele didactice.
Din valoarea totală a investiției, de 2,97 milioane de lei, suma de 2,25 milioane de lei este asigurată prin finanțare nerambursabilă din PNRR, în timp ce aproximativ 720.000 de lei reprezintă cheltuieli neeligibile, suportate de beneficiarul proiectului, respectiv Primăria Moșoaia. Din finanțarea nerambursabilă, suma de 129.881,60 lei, la care se adaugă 24.677,50 lei TVA, a fost plătită din componenta de împrumut PNRR până la data de 31 decembrie 2024. Restul finanțării, respectiv 1.739.562,95 lei, la care se adaugă 361.704,41 lei TVA, a fost asigurată din componenta de asistență tehnică financiară nerambursabilă a PNRR, începând cu 1 ianuarie 2025.
Prin aceste lucrări, preșcolarii din Hințești vor beneficia de condiții moderne de desfășurare a activităților educaționale, într-o clădire adaptată standardelor actuale privind eficiența energetică și confortul interior. Modernizarea contribuie, în același timp, la reducerea costurilor de exploatare și întreținere ale imobilului, prin diminuarea consumului de energie.
Recepția va avea loc în perioada următoare
Potrivit administrației locale, lucrările de execuție au fost finalizate integral, iar în perioada următoare va fi organizată recepția la terminarea lucrărilor, în prezența comisiei de specialitate și a reprezentanților autorităților competente.
Proiectul se desfășoară în perioada 19 ianuarie 2023 – 31 iulie 2026, iar în prezent se află în etapa de recepție tehnică a lucrărilor.
Prin această investiție, administrația comunei Moșoaia își continuă programul de modernizare a infrastructurii publice și de creștere a calității serviciilor oferite în unitățile de învățământ. Reabilitarea Grădiniței Hințești reprezintă un pas important în direcția dezvoltării durabile a comunității, prin promovarea unor soluții eficiente din punct de vedere energetic și prin asigurarea unor condiții moderne și sigure pentru educația copiilor.
Material realizat de Monica Sandu

Foto: ediția tiăîrită
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Important! Persoanele cu dizabilități se pot programa ONLINE la DGASPC Argeș














