anchetaonline.ro

Șofer de ride-sharing, acuzat că și-a lovit clientul. Victima a ajuns la spital

de | 16.07.2026 15:16 | Eveniment, Național

Scene halucinante au avut loc în București după o cursă de ride-sharing. Un conflict izbucnit între șofer și pasager a degenerat, iar conducătorul auto și-ar fi lovit clientul cu pumnul.

Acesta din urma s-a prăbușit și s-a lovit cu capul de trotuar, suferind răni grave. Incidentul a avut loc în noaptea de 12 iulie, în Sectorul 1 al Capitalei, arată news.ro.

Pasagerul, despre care există suspiciunea că era în stare de ebrietate, ar fi aruncat telefonul mobil în parbrizul mașinii în timpul unei dispute cu șoferul, provocând fisurarea acestuia.

Nemulțumit de paguba produsă, șoferul ar fi coborât din mașină și l-ar fi lovit pe client cu pumnul în față. Ulterior, victima a căzut pe trotuar și s-a lovit puternic la cap. Echipajele de ambulanță au transportat-o la spital.

Medicii au stabilit că rănile suferite necesită 35-40 de zile de îngrijiri medicale, potrivit datelor din anchetă.

Între timp, procurorii au început urmărirea penală împotriva șoferului pentru infracțiunea de loviri sau alte violențe și au solicitat arestarea preventivă pentru 30 de zile. Decizia urmează să fie luată de instanță.

Foto captură video news.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

La câteva ore după vestea bună, Curtea de Argeș rămâne din nou fără apă. O conductă magistrală s-a spart

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: București

Ultimele articole