Bat clopote de nuntă în lumea bună a urbei. Executorul Cristi Iordache se căsătorește. Vara trecută, la malul mării, acesta a cerut-o în căsătorie pe tânăra care i-a furat inima, Lorena Țuican, iar în această primăvară cei doi vor avea cununia civilă și pe cea religioasă.
Pirostriile le vor fi puse de nașii Roxana și Mircea Andrei. Fostul lider al PDL Argeș, Mircea Andrei, deși nu mai are nicio activitate politică în județul nostru, rămâne apropiat de Argeș, prin prieteniile legate aici. Viitoarea mireasă chiar i-a fost colegă de partid, pe când era la PER, unde Mircea Andrei a condus organizația județeană Argeș și a fost secretar general la nivel național, în anul 2020.
În ultimii ani, Mircea Andrei a lăsat deoparte politica și s-a ocupat mai mult de afaceri, deținând două unități de cazare foarte bine cotate, una în centrul Bucureștiului și alta în Tirol, Austria, în localitatea Bichlbach. Revenind la primul eveniment monden al anului, din sursele noastre, cununia lui Cristi Iordache cu Lorena Țuican va avea loc în februarie, la București, iar petrecerea se va ține la Constanța.