Un eveniment rutier grav a avut loc, în această seară, în județul Constanța, acolo unde un autoturism a scăpat de sub control și s-a răsturnat pe mijlocul șoselei. Potrivit romania24, victimele sunt doi bărbați, cetățeni ucraineni. Aceștia au fost transportați la spital.
Conform sursei citate, accidentul a avut loc miercuri, 19 octombrie, în jurul orei 21.00, în zona Hanul Piraților – Mamaia, acolo unde șoferul autoturismului a pierdut controlul asupra direcției de mers, iar mașina s-a răsturnat pe mijlocul drumului.
Cei doi ucraineni sunt conștienți și cooperanți. Unul dintre ei a fost transportat la spital de către echipajul SMURD B, iar cel de-al doilea a fost asistat de un echipaj SAJ și a refuzat transportul la spital.
La fața locului au intervenit pompierii militari cu un echipaj SMURD, un echipaj de stingere cu apă și spumă și un echipaj de descarcerare.
Organele oficiale de poliție efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.
Sursa romania24.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro