ISU Argeș și-a înnoit, în acest an, tehnica de intervenție cu trei autospeciale de intervenție.
Achiziția lor s-a făcut prin Proiectul VIZIUNE 2020, după ce au fost prezentate ieri personalului din subordine, ele fiind repartizate după cum urmează:
– o autospecială de stingere cu capacitatea de 10.000 de litri la Secția de Pompieri Costești;
– o autospecială de stingere cu capacitatea de 10.000 de litri la Garda de Intervenție Topoloveni;
– o autoplatformă de intervenție și salvare de la înălțime la Detașamentul de Pompieri Pitești.
Acestea aduc eficiență în deplasare și în intervenția la locul solicitării, fiind dotate cu motoare de generație nouă și echipamente performante pentru a putea acționa operativ în cazul unor incendii sau salvări de persoane.
În data de 24.11.2022, inspectoratul nostru a primit cea de a doua autospecială de intervenție cu apă și spumă de capacitate mare, 10.000 de litri, cu sprijinul Departamentului pentru Situații de Urgență și al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.
În dotarea noilor autospeciale pentru stingerea incendiilor se regăsesc echipamente pentru evacuarea fumului și răcirea încăperilor, iluminarea zonei de intervenție, motopompă, scări pentru acces la înălțime, tunuri de apă fix și mobil, accesorii cu care să se poată crea spațiu de lucru și alte accesorii care să sprijine intervenția salvatorilor.
Autoplatforma de intervenție și salvare de la înălțime beneficiază de o suprastructură cu diferite echipamente de intervenție.
Printre dotările şi avantajele acesteia se numără: un tun de apă cu o capacitate de refulare de 3800 litri/minut, facilitarea accesului la intervenții de salvare sub cota solului, până la aproximativ -8,2 m, posibilitatea de a aduce energie electrică și apă la nivelurile superioare ale clădirilor, observarea de la distanță a zonei de intervenție, dublă comandă, iar înălțimea de salvare este de 45 m și rotire 360 de grade.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro