Directorul Dacia: Bigster ar putea fi produs la Mioveni

de | 22.03.2022 18:00 | Economic, Importante, Național, Știri

Unul dintre cele mai așteptate modele ale companiei Dacia, și anume Bigster, un SUV care se dorește să depășească modelul Duster, ar putea fi produs la Mioveni, spune directorului general al Automobile Dacia.

Primul SUV compact al gamei constructorului autohton va fi lansat în anul 2025, potrivit ZF. Capacitatea este, însă, afectată în continuare de lipsa componentelor electronice.

„Tot sistemul de producţie pentru aceas­tă decadă este în dis­cuţie. Totul era clar la fi­nal de 2021, au mai intervenit factori geo­po­litici şi decizia finală nu s-a luat, dar este foar­te posibil să fie produs în România. Din punctul de vedere al ingineriei el este deja în România“, a declarat Mihai Bordeanu, directorul general al Automobile Dacia, pentru Ziarul Financiar.

Noul SUV a fost prezentat la începutul anului 2021 fiind parte a proiectului Renaulution al lui Luca de Meo, pentru relansarea Grupului Renault. Bigster face parte din urcarea în gamă a Renault, dar și Dacia dinspre clasa mică, spre segmentul compact.

Mai departe se urmărește alinierea gamei la normele Euro 7, care ar trebui să intre în vigoare în 2025.

„Avem câteva direcţii pentru Euro 7 şi vom respecta normele de po­luare, dar ci­fre­le oficiale nu le avem în acest moment. Noi avem ac­ces la tehnologiile Renault şi acest lu­cru ne ajută. Noi puteam lansa un mo­del Dacia hibrid mult mai repede, dar am decis să îl lansăm în primul trimestru din 2023 şi va fi full-hybrid. Vom avea toată gama elec­trică la Dacia, dar nu ştim dacă viitorul model din 2026 va fi produs în România“, a explicat Mihai Bordeanu.

Anul trecut Dacia a pierdut producţie în va­loare de 1,3 mld. euro, luând în calcul un preţ mediu de 15.000 de euro cu TVA din cau­za opririlor de producţie cauzate de criza micro­cipurilor, potrivit estimărilor ZF. „Din cauza problemei componentelor elec­tronice, Dacia a pierdut anul trecut 48 de zile de producţie şi 90.000 de maşini. Anul aces­ta este departe de a se rezolva situaţia. Se re­zolvă ceva şi apare o altă problemă în altă par­te. Situaţia este un mix de cauze – pro­ble­me de semiconductori, criză geopo­litică, pan­de­mia de COVID-19 care iar loveşte în Asia de Sud-Est. Totul pe fondul cri­zei cronice. Noi nu o vedem finalizată anul acesta. Ne-am obiş­nuit însă, avem un mod de lucru şi încercăm să optimizăm. Dar nu avem un orizont de ieşire din această situaţie“, a completat Mihai Bordeanu, conform Ziarului Financiar.

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: COVID-19 | Dacia | Luca de Meo | Mihai Bordeanu | Mioveni | Renault