(VIDEO) Trei adulți și doi copii- răniți în accidentul din Priboieni! Una dintre victime este transportată la Spitalul Clinic Floreasca!

de | 11.01.2023 13:49 | După locație, După subiect, Eveniment, Importante, Județean, Rural, Știri

INFORMAȚII NOI 21.00

Tânărul de 22 de ani implicat în eveniment a fost transportat la UPU, secția de Ortopedie.

Din cauza problemelor grave ortopedice, a fost nevoie de transportul la Spitalul Clinic Floreasca din Capitală. Tânărul este stabil, dar a fost intubat pentru a putea fi efectuat transferul, potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalul Județean de Urgență Pitești.

El va fi dus de un echipaj cu ambulanță.

INFORMAȚII NOI 16.22

Trei adulți și doi copii, în vârstă de 5, respectiv 16 ani, au fost răniți.

Victima încarcerată este un bărbat, care a fost extras de către pompieri și predat echipajelor medicale.

colaj accident priboieni - (VIDEO) Trei adulți și doi copii- răniți în accidentul din Priboieni! Una dintre victime este transportată la Spitalul Clinic Floreasca!

Foto ISU Argeș

Echipajele SMURD au preluat trei victime, tranportând două dintre acestea la spital, persoana încarcerată și o persoană de sex feminin, cea de-a treilea refuzând transportul la spital.
În momentul de față, cei doi copii cu vârstele de aproximativ 5, respectiv 16 ani sunt preluați de către echipajele SAJ”, transmite ISU Argeș.

Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Formațiunii Rutiere Topoloveni, s-a stabilit că un bărbat de 25 de ani, din Voinești, județul Dâmbovița, care conducea un autoturism pe DJ 702, pe raza localității Priboieni, din direcția Priboieni spre Boțești, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, a intrat în coliziune cu un autoturism care se deplasa din sens opus, condus de un tânăr de 22 de ani, din Beleți Negrești.

În urma coliziunii, au suferit leziuni o minoră de 16 ani, pasageră față în primul autoturism, iar din al doilea autoturism, conducătorul aută de 22 de ani, precum și o femeie de 36 de ani, din Beleți Negrești, și o minoră de 4 ani.

Bărbatul de 25 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool, iar celălalt conducător auto (de 22 de ani), nu a putut fi testat din cauza stării medicale.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art.196 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împreurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.”, anunță IPJ Argeș.

Știre inițială

Un accident rutier grav în care sunt implicate două autoturisme a avut loc, miercuri, pe DJ 702, în localitatea Priboieni, din județul Argeș.

Din primele date, se pare că 5 persoane sunt rănite. Victimele sunt conștiente, dar una dintre ele este încarcerată.

accident priboieni 1 - (VIDEO) Trei adulți și doi copii- răniți în accidentul din Priboieni! Una dintre victime este transportată la Spitalul Clinic Floreasca!

Foto ISU Argeș

La fața locului intervin pompierii de la Garda de Intervenție Topoloveni și Detașamentul de Pompieri Pitești cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, o ambulanță SMURD De Terapie Intensivă Mobilă, alături de un echipaj SAJ.

De asemenea, polițiștii Formațiunii Rutiere Topoloveni sunt la fața locului pentru cercetări.

Încă un accident produs în Leordeni

La scurt interval de timp, un alt accident s-a produs în localitatea Leordeni, în care au fost implicate tot două autoturisme.
Au fost trimiși pompierii cu o autospecială de stins incendii, o descarcerare ș o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.

În urma impactului, două persoane au fost rănite. Este vorba despre o femeie, în vârstă de 42 de ani, care acuza dureri la nivelul feței și la un picior și o mână. De asemenea, un bărbat a fost ușor rănit.

accident leordeni - (VIDEO) Trei adulți și doi copii- răniți în accidentul din Priboieni! Una dintre victime este transportată la Spitalul Clinic Floreasca!

Foto ISU Argeș

Femeia a fost trasportată la spital pentru investigații medicale.

Foto Info Trafic Pitești

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Le-a luat foc acoperișul casei în mijlocul iernii

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Boțești | Dâmbovița | Leordeni | Pitești | Priboieni | Topoloveni

Ultimele articole