Polițiștii locali cu atribuții de control comercial din cadrul Biroului D.C.A.S.A.C.P. au desfășurat un control pe raza municipiului Pitești, în noaptea de 01.01.2023, acțiune ce a vizat modul de respectare a legislației privind fumatul în spații publice închise, precum și autorizarea/vizarea unităților de alimentație publică, de pe raza municipiului Pitești.
În cauză, au fost verificate 28 de baruri, cluburi ași restaurante, fiind aplicate 9 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 26.200 lei din care:
– 4 sancțiuni contravenționale dintre ele fiind pentru fumat în interior. De asemenea, un club chiar a fot închis până la remedierea situației, fiind deja la a doua abatere. Ameda aplicată fiind în valoare de 10.000 lei.
– 5 sancțiuni contravenționale cf. O.G. nr.99/2000 rep. pentru lipsă autorizație emisă de autoritatea locală, în conformitatea cu Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și cursuri de alimentație publică.
Totodată, la două unități de alimentație publică a fost dispusă măsura complementară de suspendare a activității până la intrarea în legalitate.
Aceste activități vor continua și în perioada următoare.