Argeș: I-au furat o oaie și au fugit

de | 03.04.2023 16:34 | După locație, După subiect, Eveniment, Județean, Rural, Știri

Argeș: I-au furat o oaie și au fugit

O femeie de 69 de ani, din comuna Șuici, a căzut victima unor hoți, după ce i-a primit pe aceștia în gospodăria ei, deși nu îl cunoștea.

Potrivit cercetărilor, în urmă cu o săptămână, femeia a primit în gospodărie două persoane, pe care nu le cunoștea, cu scopul de a le vinde un cal și două oi. Însă, după ce au cumpărat animalele, cei doi au furat și o a treia oaie. Animalul a fost încărcat în autoutilitară, iar apoi, oamenii au plecat.

Când și-a dat seama de pățanie, femeia a sunat la 112. Polițiștii au sosit la fața locului, dar femeia nu a putut preciza numărul de înmatriculare al utilitarei și nici direcția de deplasare, a hoților. În cele din urmă, oamenii legii au stabilit identitatea acestora.

Potrivit cercetărilor desfășurate de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Tigveni, cumpărătorul este un bărbat de 40 de ani, din Râmnicu-Vâlcea.

Polițiștii transmit că oaia a fost recuperată și restituită femeii.

Referitor la ÎNȘELĂCIUNI PRIN NESOCOTIREA ÎNCREDERII SAU PRIN ÎNSUȘIREA PE NEDREPT, polițiștii argeșeni transmit următoarele recomandări:

– Purtați discuții referitor la permiterea accesului în gospodărie al oricăror persoane, indiferent de pretext, iar legat de prezența în casă, de efectuarea de orice plăți sau acțiuni care ar putea dezvălui locația sumelor de bani din locuință.

– Amintim că bunurile oferite de persoane fizice, în condiții dubioase, la prețuri derizorii, pot proveni din furt sau pot să nu corespundă descrierii, fapt pentru care vă sfătuim să declinați asemenea oferte.

– Folosiţi orice prilej de reunire cu familia pentru a discuta cu persoanele vârstnice, care locuiesc singure sau în locații izolate, despre diversele metode de înșelăciune (metodele Accidentul, Coletul, Pomana regelui Cioabă, Instalatorul, ghicit, cumpărarea sau oferirea de produse ș.a.m.d.).

– Atrageți atenția cu privire la oferirea sumelor de bani, sub orice pretext, stabiliți numere de telefon la care să puteți fi contactați pentru a se verifica pretextele înainte de a fi oferite orice sume de bani ori produse, stabiliți persoane de încredere din rândul vecinilor care vă pot ajuta la nevoie.”, au transmis reprezentanții IPJ Argeș.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Controale ale polițiștilor locali în cluburile și restaurantele din Pitești

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Tigveni | Vâlcea