UPDATE: Timp de o oră pompierii s-au luptat cu flăcările iar circulația a fost reluată.
Tir-ul s-a făcut scrum. Incidentul nu s-a soldat cu victime, șoferul reușind să iasă din cabină înainte ca tot mastodontul să ia foc. Din primele cercetări se pare că incendiul a pornit de la o defecțiune la motor, însă adevărul se va afla după expertiza specialiștilor.
Știre inițială: Un tir care transporta fier, arde pe Autostrada București-Pitești, la km 67, sensul spre Pitești. Șoferul a reușit să oprească pe banda de urgentă și să se salveze, însă flăcările au cuprins tot mastodontul iar s-au extins pe o suprafață de 3000 mp acoperită cu vegetație uscată.
La fața locului acționează echipaje de pompieri de la Detașamentul Găești și Garda Visina cu două autospeciale de stingere și de la SAJ Dâmbovița cu un echipaj.
În aceste momente, circulația este blocată pe sensul de mers spre Pitești.