Ziarul Ancheta Online

Dr. Costache construiește o clinică stomatologică de 4,2 milioane de euro la Ștefănești

By Nadia Ciochina · 28/08/2026

Argeșul intră pe harta turismului dentar

Cunoscutul medic stomatolog Ionuț Costache își duce afacerea la un nou nivel. Acesta a accesat un program de finanțare din fonduri europene și pregătește construirea, la Ștefănești, a celei mai mari clinici stomatologice din județ, un proiect de amploare care include și spații de cazare destinate pacienților veniți din alte zone ale țării sau chiar din străinătate, pe perioada recuperării.

► „Dinți în 24 de ore”

Dr. Ionuț Costache a demarat în ianuarie anul acesta un proiect cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul Programului Regional Sud-Muntenia 2021-2027, care vizează construirea unei noi unități medicale, respectiv clinica stomatologică „Dinți în 24 de ore”. Documentația proiectului a fost depusă recent la Agenția pentru Protecția Mediului Argeș, în vederea obținerii avizului de mediu. Potrivit actelor depuse, viitoarea clinică va fi construită la Ștefănești, pe strada Cavalerului.

Investiția are o valoare totală de 4,2 milioane de euro, din care 2,6 milioane de euro reprezintă fonduri nerambursabile, iar 1,6 milioane de euro constituie contribuția beneficiarului. Conform documentației, clinica stomatologică va avea un regim de înălțime DS+P+2E, iar în spatele acesteia vor fi construite și 8 camere pentru recuperarea și șederea temporară a pacienților. Clădirea respectivă va avea trei etaje și este gândit pentru persoanele care vin la tratament din alte zone ale țării sau chiar din străinătate.

Proiectul prevede realizarea unui centru integrat, în cadrul căruia clinica stomatologică va include:

  • 6 cabinete stomatologice;
  • 2 săli de chirurgie dentară;
  • 1 sală de radiologie dentară;
  • 1 laborator propriu de tehnică dentară;
  • 4 saloane de supraveghere postanestezică, cu câte 2 paturi fiecare;
  • 8 camere standard de odihnă, cu câte 2 paturi fiecare, pentru recuperarea și șederea temporară a pacienților, destinate pacienților clinic stabili după încheierea etapei de supraveghere postanestezică;
  • sală de mese;
  • spații administrative;
  • spații tehnice;
  • spații de suport medical.

► Un proiect cu miză pe turismul dentar

Prezența spațiilor de cazare proprii în cadrul complexului transformă proiectul dintr-o simplă clinică stomatologică într-un centru cu vocație medical-turistică. Turismul dentar este o formă de turism medical în cadrul căreia pacienți din străinătate vin în România pentru a-și rezolva problemele stomatologice. Mulți străini aleg România, deoarece pot beneficia de servicii la standarde occidentale, însă la prețuri mult mai mici. În acest context, componenta de cazare inclusă în proiectul de la Ștefănești poate facilita accesul la servicii stomatologice pentru pacienții care vin de la distanță și au nevoie de tratamente care presupun mai multe zile de ședere.

În total, construcția va avea o suprafață de 2.533 de metri pătrați. Din aceasta, 1.067 de metri pătrați vor fi destinați parcării și spațiilor de circulație, în timp ce 882 de metri pătrați vor reprezenta spații verzi.

Investiția nu se limitează însă la construirea clinicii. Proiectul mai prevede achiziționarea a 76 de echipamente, participarea la un târg internațional pentru promovarea serviciilor, precum și obținerea unei certificări pentru serviciile de asistență stomatologică și a unei certificări de proces. Potrivit documentației, termenul de finalizare a proiectului este 20 februarie 2029.

Centrul „Dinți în 24 de ore” dezvoltat de dr. Ionuţ Costache va aduce în Argeş nu doar o clinică stomatologică de mari dimensiuni, ci un concept integrat de tratament, recuperare și cazare, cu adresabilitate atât pentru pacienții din Argeș și din restul țării, cât și pentru cei din străinătate.

Foto: ediția tipărită.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Skybar, cazinou și SPA de 4 stele la Hotel Muntenia