anchetaonline.ro

A distrus o mașină cu parul și a ajuns după gratii! Bărbat din Ștefănești, reținut de polițiști

de | 19.09.2025 15:07 | Ștefănești, Eveniment

Pe 18 septembrie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de distrugere, iar după administrarea probatoriului au reținut un bărbat de 49 de ani, din Ștefănești.

Acesta este acuzat că, la data de 28 august, ar fi provocat distrugeri la un autoturism, folosind un par din lemn pentru a deteriora luneta și haionul mașinii, cauzând un prejudiciu estimat la 10.000 de lei.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Precizăm că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. De asemenea, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la soluționare definitivă a cauzei.”, transmite IPJ Argeș

Sursa foto: Mediafax Foto / Justinel Stavaru

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Accident cu victime pe DN 7! Impact între un autoturism și un autocamion

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: