Un bărbat de 63 de ani din comuna Cicănești, județul Argeș, a fost reținut de polițiști după ce și-a încălcat ordinul de protecție și a mers acasă la fosta concubină, unde a început să o amenințe.
Femeia obținuse un ordin de protecție emis de instanță în luna martie a acestui an, care îi interzicea bărbatului să se apropie la mai puțin de 100 de metri de locuința ei. Cu toate acestea, în ziua de 4 august, în jurul orei 12:00, bărbatul a ignorat interdicția și a mers în curtea gospodăriei femeii, unde i-ar fi adresat amenințări.
Oamenii legii au fost sesizați de incident, iar la fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Albeștii
de Argeș.
Din cercetări s-a stabilit că în ziua de 4 august a.c., în jurul orei 12:00, cel în cauză ar fi încălcat interdicția de a se apropia la mai puțin de 100 de metri față de domiciliul fostei concubine, prin aceea că ar fi venit la domiciliul acesteia și i-ar fi adresat amenințări, în împrejurarea în care față de cel în cauză instanța de judecată a emis în cursul lunii martie 2025 un ordin de protecție, acesta fiind depistat de polițiști în curtea gospodăriei persoanei vătămate.”, transmite IPJ Argeș
După administrarea probatoriului, oamenii legii au decis reținerea argeșeanului de 63 de ani pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 6 august, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Foto descriptiv: voceavalcii.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Intervenție a salvamontiștilor în Munții Făgăraș! Turist slovac rănit