Caz șocant în comuna Orleşti, judeţul Vâlcea.
Un bărbat de 44 de ani a fost arestat preventiv sub acuzația de tentativă de viol, după ce ar fi încercat să forţeze o femeie cu 20 de ani mai în vârstă să întreţină relaţii sexuale cu el.
Potrivit news.ro, incidentul a avut loc pe data de 2 ianuarie 2025, în jurul orei 08:00, în timpul unui priveghi.
La un moment dat, cei doi ar fi rămas singuri, iar bărbatul ar fi încercat să o forţeze pe femeia de 64 de ani să întreţină raporturi de natură sexuală cu el.
Potrivit sursei citate, femeia a reușit să scape și să anunțe autoritățile, reclamând că agresorul a lovit-o cu palmele, a jignit-o şi ameninţat-o.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru tentativă de viol și amenințare.
Din cercetările efectuate, s-a stabilit ca la data de 2 ianuarie 2025, în jurul orei 08:00, bărbatul, în vârsta de 44 de ani, din localitatea Orleşti, în timp ce se afla la un priveghi împreună cu persoana vătămată, o femeie de 64 de ani din municipiul Râmnicu Vâlcea, i-ar fi propus acesteia să întreţină raporturi de natură sexuală împotriva voinţei sale. Având în vedere cele sesizate, a fost deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de viol”, se arată în informarea de presă transmisă de Poliţia Vâlcea
Bărbatul a fost reţinut în cursul aceleaşi zile de poliţiştii din Prundeni, iar astăzi, 3 ianuarie 2025, instanţa a decis continuarea cercetării lui în stare de arest preventiv.
Foto descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: