anchetaonline.ro

A lovit parapetul și i-a luat foc mașina pe DN 65B

de | 30.10.2025 11:54 | Județean, Eveniment

Un eveniment rutier a avut loc în seara zilei de 29 octombrie.

Un bărbat de 49 de ani, din Rătești, conducea un autoturism dinspre Pitești spre Autostrada A1, iar pe DN 65 B, în împrejurări care urmează să fie stabilite prin cercetări, ar fi acroșat parapetul de separare a sensurilor de deplasare. Ulterior, autoturismul a ieșit în afara carosabilului și a luat foc.

La fața locului au intervenit de urgență pompierii de la Detașamentul Bradu, precum și polițiștii piteșteni. Flăcările prezentau pericol de extindere la o construcție din apropiere și la alte două vehicule, însă pompierii au reușit să limiteze incendiul.

Conducătorul auto nu a suferit răni, însă a refuzat testarea cu aparatul etilotest. Ulterior, acesta a fost dus la o unitate medicală, unde personalul a constatat comportament specific consumului de alcool. Au fost recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei, iar permisul de conducere i-a fost retras temporar, până la primirea rezultatului testului sau la împlinirea termenului legal de 72 de ore.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor evenimentului și luarea măsurilor legale care se impun.

Foto: seintamplainvalcea.ro/ descriptiv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Incendiu în Buzoești! Au ars 6.000 mp de vegetație uscată

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: