Este doliu în lumea cinematografiei după ce Tony Todd, actorul cunoscut mai ales pentru rolul principal din filmele de groază „Candyman”, a murit la vârsta de 69 de ani.
Potrivit observatornews.ro, actorul s-a stins din viață miercuri seara, în casa sa din Los Angeles, iar moartea sa a fost confirmată de reprezentanții acestuia, care au precizat că decesul a survenit din cauze naturale.
Născut pe 4 decembrie 1954 în Washington D.C., Tony Todd a debutat în cinematografie în anii ’80, având apariții în filme precum „Platoon” (1986), însă rolul din „Candyman” (1992) este cel care l-a consacrat în întreaga lume.
Tony Todd a avut o carieră impresionantă, apărând în peste 200 de filme și emisiuni TV, printre care Final Destination, The Rock, The Crow și Transformers. A fost, de asemenea, o prezență constantă în universul „Star Trek”, interpretând personajul comandantului Kurn în mai multe episoade ale serialului.
Todd s-a bucurat de o carieră de succes și pe scena teatrului, inclusiv în producția de pe Broadway a musicalului Aida.
Foto: Tristar/Everett/ Albert L Ortega/ Shutterstock
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro