A vrut să scape de urs, dar a sfârșit înecată în Lacul Frumoasa!

de | 28.04.2025 17:05 | Național, Eveniment

O tânără de 18 ani din județul Iași și-a pierdut viața vineri seară, după ce s-a înecat în Lacul de acumulare Frumoasa, în județul Harghita. Fata se afla împreună cu mai mulți prieteni într-o zonă împădurită din apropierea lacului,

Potrivit digi24.ro, tinerii s-ar fi speriat de apariția unui urs. În timp ce încerca să fugă, fata s-a dezechilibrat, a căzut de la o înălțime considerabilă și a ajuns în apa adâncă a lacului.

La fața locului au intervenit două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Miercurea Ciuc, cu o autospecială de primă intervenție și un autocamion dotat cu barcă. De asemenea, un echipaj medical de la Serviciul de Ambulanță Județean Miercurea Ciuc a ajuns rapid în zonă.

Tânăra a fost recuperată din apă cu ajutorul bărcii și adusă la mal, unde medicii au început manevrele de resuscitare. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse, decesul a fost declarat.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii tragediei.

La data de 25 aprilie 2025, în jurul orei 18:00, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că trupul unei persoane plutea în Lacul de acumulare Frumoasa.

La momentul deplasării echipei operative, la fața locului se afla un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Harghita, care efectua manevre de resuscitare a persoanei în cauză. Din nefericire, a fost constatat decesul. În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că este vorba despre o tânără de 18 ani, din județul Iași. Din primele verificări efectuate, se pare că tânăra în cauză în timp ce se afla într-o zonă împădurită din apropierea Lacului, împreună cu un grup de persoane s-ar fi speriat de prezența unui animal sălbatic, respectiv un urs, și în alergare, s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut de la înălțime în apă”, au transmis reprezentanţii IPJ Harghita.

Sursă foto: cugetliber.ro/ descriptiv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Trei zile cu restricții de circulație pe DN 7, A2 și DN 39

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: