anchetaonline.ro

A vrut să verifice o defecțiune, dar și-a pierdut viața. Argeșean lovit mortal pe DEx 12

de | 09.11.2025 21:58 | Județean, Eveniment

Un grav accident rutier a avut loc, în această seară, pe DEx 12, în urma căruia un argeșean de 40 de ani și-a pierdut viața.

Potrivit primelor verificări efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș, un tânăr de 22 de ani, din comuna Cujmir, județul Mehedinți, în timp ce conducea un autoturism din direcția Slatina către Pitești, l-ar fi accidentat pe bărbatul de 40 de ani, din comuna Berevoești, județul Argeș, care se afla pe partea carosabilă.

Argeșeanul se afla lângă autoutilitara sa, care se defectase, şi pe care reuşise să o tragă pe dreapta, pe acostamentul drumului.

Impactul a fost extrem de puternic, iar, din nefericire, în urma coliziunii, bărbatul de 40 de ani a decedat pe loc.

În această seară, jurul orei 18:15, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe Drumul Expres 12, pe raza comunei Lunca Corbului.

Din verificările preliminare, s-a stabilit că un tânăr de 22 de ani, din comuna Cujmir, județul Mehedinți, în timp ce conducea un autoturism din direcția Slatina către Pitești, ar fi accidentat un bărbat de 40 de ani, din comuna Berevoești, județul Argeș, care se afla pe partea carosabilă.

Din primele cercetări a rezultat că bărbatul accidentat, oprise anterior autovehiculul pe care îl conducea, pe partea dreaptă a sensului de mers, din cauza unei defecțiuni tehnice.

Din nefericire, în urma evenimentului rutier a rezultat decesul bărbatului de 40 de ani.”, transmite IPJ Argeș

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului competent, pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs tragedia.

Traficul rutier a fost blocat aproape două ore.

Sursă foto: Info Trafic Pitești

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Atenție, șoferi! Semafoare oprite în mai multe intersecții din Pitești între 10 și 12 noiembrie

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: