anchetaonline.ro

ABAAV: viiturile de la final de noiembrie și început de decembrie, ținute sub control

de | 12.12.2025 14:49 | Eveniment, Județean

La finalul lunii noiembrie și începutul lunii decembrie, mai multe râuri din bazinul Argeș–Vedea au avut debite foarte mari, după ploile abundente. Situația a fost însă gestionată fără probleme majore de specialiștii Administrației Bazinale de Apă Argeș–Vedea (ABAV).

Echipele ABAV au fost permanent pe teren și au urmărit evoluția apelor, intervenind din timp în zonele cu risc. Instituția a colaborat cu autoritățile locale și cu structurile pentru situații de urgență, astfel încât riscurile pentru populație să fie reduse.

În bazinul hidrografic superior al râului Argeș s-au înregistrat ploi de aproximativ 100 l/mp, care au provocat viituri pe mai multe cursuri de apă: Argeș, Târgului, Doamnei, Potop și Sabar. La unele stații hidrometrice au fost depășite cotele de atenție.

În baza Regulamentelor de exploatare a acumulărilor, din cauza cantităților mari de apă afluente în lacurile de acumulare și a celor prognozate, pentru atenuarea și tranzitarea în condiții de siguranță a debitelor mari, s-a efectuat exploatarea în regim de ape mari a amenajărilor hidrotehnice. Exploatarea în regim de viitură a lacurilor de acumulare se realizează coordonat, pe întreg bazinul hidrografic Argeș.

Pentru a evitare producereii de inundații în municipiului Pitești s-a decis golirea controlată a acumulării Pitești (pe râul Argeș), debitele evacuate fiind preluate în acumularea Golești, situată în aval.”, transmit reprezentanții ABAAV

În prezent, toate acumulările administrate de ABAV Argeș–Vedea funcționează normal, fără probleme.

Gradul de umplere al acumulărilor variază între 69 și 127%:

  • Vâlcele (râul Argeș): 100%, situat la 10 cm sub nivelul normal de retenție
  • Budeasa (râul Argeș): 104% (17 cm peste NNR)
  • Bascov (râul Argeș): 100%
  • Pitești (râul Argeș): 127% (30 cm peste NNR)
  • Golești (râul Argeș): 97% (7 cm sub NNR)
  • Zăvoiu Orbului (râul Argeș): 100%
  • Mihăilești (râul Argeș): 83% (100 cm sub NNR)
  • Văcărești (râul Dâmbovița): 88% (34 cm sub NNR)
  • Râușor (râul Târgului): 95%
  • Pecineagu (râul Dâmbovița): 69%

Volumele mari de apă au venit într-o perioadă în care lacurile erau deja aproape pline, deoarece ABAV pregătește rezervele pentru iarnă, în contextul reducerii volumului de apă din acumularea Vidraru.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole