Înmatriculările de autoturisme noi în Uniunea Europeană au scăzut cu 3% în luna mai din acest an față de aceeași perioadă a anului trecut, atingându-se un nivel de 911.697 de unități, potrivit ACAROM (Asociația Constructorilor de Automobile din România).
Raportul ACAROM cu privire la înmatriculările de autoturisme din perioada ianuarie-mai 2024 arată că piața s-a majorat cu 4,6% față de primele cinci luni din 2023, ajungând la 4.594.493 de unități.
Din total autoturismelor înmatriculate în UE, 556.276 au fost full electrice și 1.665.354 cu propulsie hibridă.
Potrivit sursei citate, România se situează tot pe locul 14 în UE, cu un volum de 62.147, autoturisme noi înmatriculate, înregistrând o creștere de 2.8% comparativ cu perioada ianuarie-mai 2023. Dintre acestea, 4.882 au propulsie full electrica și 21.512 au propulsie hibrida.
Cele mai mari creșteri ale numărului de înmatriculări din primele luni ale acestui an au fost consemnate pe piețele din Spania (+6.8%), Germania (+5.2%), Franța (+4.9%) și Italia (+3.4%).
Dacia a vândut peste 220.000 de mașini în primele cinci luni din acest an
Majoritatea marilor producători auto au raportat creșteri ale vânzărilor în perioada ianuarie-mai 2024: grupul Volkswagen (3.7%), grupul Renault (0,9%), Stellantis (0,7%), în timp ce Ford a raportat o scădere de 15.9%.
În primele cinci luni din acest an, înmatriculările de autoturisme noi Dacia au crescut cu 2.5% față de aceeași perioadă din 2023, ajungând la 228.100 unități.
Sursa foto: Agerpres
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro