Un accident rutier s-a produs în urmă cu puțin timp în comuna Vlădești.
Din primele informații aflăm că un autoturism s-ar fi răsturnat.
Pompierii de la Detașamentul Câmpulung intervin la fața locului cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, alături de un echipaj SAJ.
Momentan nu se cunosc detalii legate de posibile victime.
UPDATE
În urma evenimentului au rezultat două victime, preluate și transportate la spital.
Echipajul SMURD, a preluat o fată în vârstă de aproximativ 10 ani, care acuza dureri în zona lombară și prezenta zgârieturi la nivelul feței și membrelor.iar ambulanța SAJ a preluat un bărbat.
Totodată, pompierii au asigurat măsuri specifice până la înlăturarea oricărui pericol.

Foto: News.ro
Conducătorilor auto li se recomandă ca în condiţiile unui carosabil umed să ruleze cu viteză redusă, adaptată condiţiilor de drum, să-şi sporească atenţia şi să adopte o manieră calmă la volan, fără să bruscheze comenzile vehiculului. Fiecare manevră în trafic trebuie să fie efectuată numai după o temeinică asigurare.
Șoferilor li se mai recomandă următoarele:
- înainte de a pleca la drum să se informeze temeinic despre condiţiile meteo şi starea drumurilor.
- să circule cu o viteză care să nu depăşească 30 km/h în localităţi sau 50 km/h în afara acestora, când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă.
- să folosească corespunzător atât sistemul de iluminare-semnalizare cât şi cel de climatizare şi dezaburire, pentru a vedea şi a putea fi văzuţi în trafic.
Reamintim că legislaţia rutieră prevede obligativitatea folosirii luminilor de întâlnire, în afara localităţilor şi în timpul zilei;
- trebuie să păstreze în mers o distanţă suficientă pentru a putea opri în condiţii de siguranţă.
- autovehiculul trebuie echipat cu pneuri corespunzătoare;
- periodic trebuie verificat acumulatorul acestuia.
- să nu bruscheze comenzile şi să folosească cu preponderenţă frâna de motor;
- să acţioneze din timp ştergătoarele de parbriz;
Operatorii de transport cere deţin autovehicule cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, au obligaţia legala de a monta pe roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate, pe perioadele şi pe drumurile stabilite.
Foto: ISU Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro