Accident pe Autostrada A1! Implicate 2 TIR-uri, un cap tractor și un autoturism

de | 01.10.2024 23:09 | Național, Eveniment

Un accident rutier a avut loc în această seară pe Autostrada A1 Sibiu-Deva, în care au fost implicate 2 camioane, un cap tractor și un autoturism. O femeie a ajuns la spital.

Potrivit oradesibiu.ro, evenimentul rutier s-a petrecut la km 267, pe sensul de mers Sebeș – Sibiu, în zona localității Săcel.

La fața locului au intervenit de urgență pompierii cu două echipaje SMURD și o autospecială de stingere, dar și oamenii legii.

Potrivit primelor cercetări efectuate de polițiști, un bărbat de 46 de ani din județul Dâmbovița, aflat la volanul unui ansamblu TIR pe banda 1, a acroșat un TIR defect și un cap tractor care se aflau pe banda de urgență. După aceasta, a lovit un autoturism care circula pe banda 2.

Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un ansamblu tir pe banda 1, un bărbat în vârstă de 46 de ani, din județul Dâmbovița, a acroșat un ansamblu tir defect și un cap tractor aflate pe banda de urgență, apoi a acroșat un autoturism condus pe banda 2”, a explicat Elena Welter, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Sibiu.

În urma impactului, o femeie în vârstă de aproximativ 63 de ani a suferit răni la nivelul membrului superior și a fost transportată conștientă la Unitatea de Primiri Urgențe Sibiu. Echipajele medicale au evaluat un total de 5 persoane, dintre care trei au refuzat transportul la spital.

Din cauza evenimentului, traficul rutier a fost oprit pe banda de urgență și banda a doua, circulându-se îngreunat pe banda nr. 1.

Autoritățile continuă să investigheze circumstanțele accidentului.

Foto: Facebook|Info Trafic Sibiu

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Tranzitul peste Dunăre cu feribotul, reluat la PTF Bechet

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: autostrada A1 | Dâmbovița | Deva | Sibiu | Târgoviște

Ultimele articole