În urmă cu puțin timp pe autostrada A 3 București-Ploiești a avut loc un accident rutier în care au fost implicate cinci autovehicule.
INFOTRAFIC informează că accidentul s-a petrecut la kilometrul 41, în zona localității Gherghița, județul Prahova.
În urma impactului a rezultat o victimă, aflată în evaluare medicală.
Din cauza incidentului rutier circulația este oprită pe ambele benzi ale sensului de mers către București iar valorile de trafic se află în creștere.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române estimează reluarea circulației în jurul orei 20:00.
Foto: adevarul.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Plecați în Marea Britanie? MAE a emis o atenționare de călătorie