Un accident rutier s-a produs, în urmă cu puțin timp, în comuna Buzoești.
Din primele informații, în eveniment sunt implicate două autoturisme. În urma impactului dintre cele două vehicule, unul dintre ele a ajuns într-un cap de pod.
La fața locului intervin pompierii de la Secția Costești cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.
Din păcate, în urma evenimentului o tânără de aproximativ 22 de ani a suferit un atac de panică.. În aceste momente, victima primește îngrijiri medicale la fața locului.
Persoana evaluată este de sex feminin, în vârstă de aproximativ 22 de ani și prezintă atac de panică. Nu a fost necesar transportul la spital.”, transmite ISU Argeș
De asemenea, la locul cu pricina pompierii asigură măsuri specifice de prevenire ale incendiilor.
Știre în curs de actualizare.
Foto: ISU Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Aproape 3.000 de ordine de protecţie provizorii emise de polițiști în primele trei luni din 2024