Un grav accident rutier a avut loc, noaptea trecută, în jurul orei 00:08, pe raza municipiului Câmpulung.
Din primele informații, șoferul unui microbuz a pierdut controlul direcției de deplasare, a părăsit carosabilă, și a intrat într-un cap de pod.
La fața locului au intervenit de urgență două echipaje de la Detașamentul de Pompieri Câmpulung, un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. Totodată, la locul accidentului au fost prezenți și oamenii legii pentru a efectua cercetări.
Din păcate, în urma impactului violent, două persoane au fost rănite. Ele au ajuns la spital.
La fața locului, au fost identificate două victime, care au fost preluate de către un echipaj SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. Paramedicii SMURD au acordat primul ajutor calificat și au transportat ulterior la spital o persoană de sex feminin în vârstă de 44 de ani care s-a rănit la membrele inferioare și în zona feței.”, transmite ISU Argeș
De asemenea, la locul accidentului, salvatorii argeșeni au asigurat măsurile specifice de prevenire ale incendiilor până la îndepărtarea oricărui pericol.
Foto: ISU Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Vacanţa de iarnă 2023-2024. Când începe și câte zile libere sunt