În urmă cu puțin timp a avut loc un accident rutier grav în județul Argeș, pe raza comunei Vlădești, acolo unde sunt implicate două mașini, dintre care una răsturnată.

La fața locului intervin în aceste clipe polițiștii din comuna Vlădești, urmând să ajungă și un echipaj medical.
Din informații aflăm că un șofer ar fi intrat cu mașina într-un autoturism parcat iar în urma impactului puternic, acesta s-a răsturnat.
Momentan nu se cunosc detalii legate de posibile victime, potrivit martorilor șoferul autoturismului răsturnat a fost scos din vehicul, acesta se află în afara pericolului însă se așteaptă ambulanța pentru asistență medicală.

Revnim cu informații
Sursa foto: anchetaonline.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Decizia privind extrădarea lui Dani Mocanu și a fratele său, amânată!













