Un accident rutier a avut loc, în urmă cu puțin timp, în comuna Călinești.
Din primele informații, două mașini s-au ciocnit violent în zona Primăriei. În urma impactului, unul dintre autoturisme ar fi ajuns în șanțul de pe marginea drumului.
La fața locului intervin pompierii cu o autospecială de stingere și o autospecială de descarcerare, alături de un echipaj SAJ. De asemenea, la locul accidentului sunt prezenți și oamenii legii.
La sosirea echipelor de intervenție, o persoană era blocată într-unul dintre autoturisme. Pompierii au extras-o cu ajutorul accesoriilor din dotarea autospecialelor de intervenție și au predat-o, de urgență, echipajului medical SAJ.
Este vorba despre un bărbat, care a fost transportat la spital conștient și cooperant.
La fața locului, pompierii asigură și măsuri specifice până la înlăturarea oricărui pericol.
Traficul în zonă este îngreunat.
Foto: ISU Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro












