Un grav accident rutier a avut loc, în urmă cu puțin timp, în orașul Ștefănești. Din primele informații, două mașini și o motocicletă au fost implicate într-o coliziune în zona pasarelei.
La fața locului intervin pompierii de la Detașamentul Pitești cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă, alături de un echipaj SAJ.
Din imaginile de mai jos putem observa că impactul a fost destul de violent, iar cele două persoane care se aflau pe motocicletă au ajuns pe carosabil.
Din păcate, ele au fost rănite și au fost preluate de către echipajele medicale.
Potrivit ISU Argeș, ambele persoane sunt conștiente și cooperante.
Din cauza evenimentului rutier, traficul în zonă este complet blocat.
Potrivit verificărilor preliminare efectuate de polițiști, „un bărbat de 81 de ani din Ștefănești nu ar fi acordat prioritate în momentul unui viraj la stânga către strada Fitotron și a intrat în coliziune cu o motocicletă condusă de un tânăr de 19 ani din Pitești, care avea ca pasager un alt tânăr de 21 de ani, tot din Pitești. În urma impactului, motocicleta a fost proiectată într-un alt autoturism condus în același sens de mers (către Pitești).”
Ambii tineri de pe motocicletă au fost răniți grav și transportați la spital cu ambulanțele, pentru îngrijiri medicale.
Toți conducătorii auto implicați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Pentru siguranța proprie și a celorlalți participanți la trafic, motocicliștii sunt sfătuiți să utilizeze echipamentul de protecție în mod corespunzător și să adapteze viteza la condițiile meteo și de drum.
De asemenea, autoritățile atrag atenția asupra pericolelor generate de consumul de alcool sau substanțe psihoactive înainte de a urca pe motocicletă.
Știre în curs de actualizare.
Foto descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
O hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat în Lacul Siriu. Un pompier, dat dispărut