anchetaonline.ro

Accident grav în Trivale! Două persoane au ajuns la spital, una în stare critică

de | 29.09.2025 23:09 | Județean, Eveniment

Un accident rutier deosebit de grav a avut loc în această seară, pe bulevardul Libertății din cartierul piteștean Trivale. În eveniment sunt implicate două autoturisme, iar impactul a fost extrem de violent.

La locul accidentului sunt prezenți pompierii, echipaje medicale și polițiștii rutieri, care fac primele cercetări.

Potrivit martorilor, șoferul autoturismului de la Bolt a încercat să întoarcă în intersecție spre Complexul 1, când a fost acroșat violent de autoturismul marca BMW, care, potrivit acestora, ar fi circulat cu viteză mare.

De asemenea, martorii susțin că șoferul autoturismului Bolt nu i-ar fi acordat prioritate BMW-ului.

În urma coliziunii, pasagerul din Bolt a intrat în stop cardio-respirator. Un bărbat aflat în zonă, care se afla în timpul liber și este asistent medical, i-a acordat primul ajutor până la sosirea echipajelor medicale.

Victima a fost preluată ulterior de medicii de pe ambulanță, iar în aceste momente i se efectuează manevre de resuscitare.

În ceea ce privește șoferul mașinii Bolt, acesta a rămas încarcerat.

Traficul în zonă se desfășoară cu dificultate, iar polițiștii Biroului Rutier Pitești efectuează cercetări pentru a stabili exact modul în care s-a produs accidentul.

Martorii spun că impactul a fost extrem de puternic, iar bubuitura s-a auzit de la câteva blocuri distanță.

Informații noi 00:00

ISU Argeș transmite că șoferul autoturismului de la Bolt a fost extras dintre fiarele contorsionate ale vehiculului și transportat la spital, conștient și cooperant. Este vorba despre un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani.

ce163327 8f32 4740 9dc1 8333d1c08539 - Accident grav în Trivale! Două persoane au ajuns la spital, una în stare critică

Foto: ISU Argeș

După ce a fost stabilizat, și pasagerul transportat la spital de către echipajul SAJ, cu funcții vitale.

La fața locului, pompierii asigură măsuri specifice de prevenire a incendiilor.

Sursă foto/video: Info Trafic Pitești Județul Argeș

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Accident cu victimă la Oarja! Autoturism intrat într-un șanț

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: