Dimineața zilei de 28 august a adus o tragedie pe străzile din Câmpulung, după ce un bărbat de 74 de ani a fost implicat într-un grav accident rutier pe strada Colonel Stănescu.
Bărbatul în vârstă de 74 de ani se afla la volanul mașinii sale, o Dacia Sandero. A intrat în intersecția de la Podul Turn și de aici a pătruns pe contrasens, a mers câțiva zeci de metri până când a lovit o mașină care se deplasa regulamentar din sens opus, condusă de o femeie de 31 de ani din Stâlpeni. Autoturismul condus de bărbat s-a oprit în bordură.
Martorii au sunat imediat la 112 și au solicitat ajutor, întrucât, bărbatul a rămas în mașină, inconștient. La locul cu pricina a ajuns un echipaj al Serviciul de Ambulanță Județean care a început manevrele de resuscitare. Eforturile cadrelor medicale au dat rezultat, iar, inima sa a început să bată fiind transportat la Spitalul Municipal cu funcții vitale. Din păcate, după ce a ajuns la unitatea spitalicească, starea sa s-a înrăutățit și nu a mai putut fi salvat.
Bărbatul era cunoscut cu probleme de sănătate, iar acesta a fost motivul pentru care oamenii legii iau în calcul ipoteza ca acestuia să i se fi făcut rău la volan.
Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Biroului Rutier Câmpulung, s-a stabilit că un bărbat de 74 de ani, din Câmpulung, care conducea un autoturism pe str. Colonel Stănescu, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, posibil pe fondul unei afecțiuni medicale, a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de o femeie de 31 de ani, din Stâlpeni.
După impact, bărbatul de 74 de ani a fost găsit în stare de inconștiență. Echipajul medical care a intervenit l-a preluat pe cel în cauză cu semne vitale, după efectuarea de manevre de resuscitare. Bărbatul a fost transportat la spital însă, ulterior, a survenit decesul acestuia.”, transmite IPJ Argeș
Femeia care conducea celălalt autoturism a fost testată pentru alcool, iar rezultatul a fost negativ.
Polițiștii câmpulungeni au deschis un dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă. Pe perioada cercetărilor de la fața locului traficul rutier de pe pod s-a desfășurat pe un singur sens de mers.
Foto descriptiv libertatea.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro