Traficul se desfășoară cu greutate, în aceste momente, pe Autostrada A1 București Pitești, din cauza unui grav accident rutier.
Din primele informații, evenimentul rutier a avut loc la kilometrul 74 al sensului de mers către Pitești, în zona localității Petrești, județul Dâmbovița, și sunt implicate o dubă și un TIR.
Potrivit Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române, în urma impactului trei persoane au rămas încarcerate.
Din imagini se poate observa că impactul a fost unul puternic, vehiculele fiind serios avariate.
Din primele informații, șoferul dubei ar fi oprit pe banda de urgență pentru a schimba o roată, din cauza unei pene. Din nefericire, un TIR, al cărui șofer a pierdut controlul volanului și a izbit din plin duba.
În urma impactului, autotrenul a ieşit de pe carosabil, a rupt parapetele metalic de pe marginea drumului şi s-a răsturnat într-un şanţ.
La fața locului s-au deplasat de urgență pompierii militari cu două autospeciale de stingere cu modul de descarcerare, patru echipaje SMURD, o autospecială de descarcerare, dar și trei echipaje SAJ și un container multirisc.
Ajunse la fața locului, forțele de intervenție au identificat 7 victime ale accidentului și două persoane care nu au fost rănite. Din nefericire, trei persoane au fost declarate decedate, iar alte patru sunt rănite, fiind transportate la spital.
Șoferul TIR-ului și două persoane din dubă sunt cei care și-au pierdut viața.
Din cauza accidentului circulația rutieră este restricționată pe prima bandă și pe cea de urgență ale sensului de mers către Pitești, valorile de trafic fiind în creștere.
Foto: Info Trafic Pitești/ISU Dâmbovița
Sursă video: cronica-gaestiului.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
https://anchetaonline.ro/accident-intre-doua-autoturisme-la-schitu-golesti-o-persoana-ranita-176552/