anchetaonline.ro

Accident grav pe DN1: o fetiță de 3 ani și un bărbat, în stop cardio-respirator

de | 12.03.2026 21:16 | Eveniment, Național

Un grav accident rutier a avut loc în această seară, în jurul orei 19:45, pe DN1/E60, pe tronsonul Huedin – Aleșd, în zona localității Negreni, județul Cluj.

În coliziune au fost implicate un ansamblu auto și două autoturisme. În urma impactului, o fetiță de aproximativ 3 ani și un bărbat au intrat în stop cardio-respirator, echipajele medicale efectuând manevre de resuscitare, potrivit news.ro

La locul accidentului au intervenit de urgență pompierii clujeni cu o autospecială cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.

Fetița a fost preluată imediat de către echipajul SAJ sosit la fața locului, iar pompierii au intervenit pentru descarcerarea bărbatului.

O minoră de aproximativ 3 ani a fost preluată imediat de către echipajul SAJ sosit la faţa locului, în vreme ce pompierii au acţionat pentru descarcerarea unei singure persoane, mai exact un bărbat. Din păcate, ambele victime se află în stop cardio-respirator, astfel că sunt aplicate manevre de resuscitare”, a transmis ISU Cluj.

Polițiștii rutieri se află și ei la fața locului și fac cercetări pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului.

Traficul este complet blocat pe ambele sensuri de circulație pe DN1/E60, în zona localității Negreni.

FOTO: ISU Cluj/stiridecluj.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: 

Transport ilegal de persoane în Pitești. Șofer amendat cu 5.000 de lei

 

 

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole