anchetaonline.ro

Accident groaznic pe DN6, în Timiș! Șase oameni au murit

de | 27.01.2026 14:17 | Eveniment, Național

Un accident rutier cumplit s-a produs pe DN6, în zona localității Lugojel, județul Timiș, în urma căruia șase oameni au murit. Tragedia a avut loc marți după-amiază, fiind implicate un microbuz de transport persoane, un TIR, o cisternă și un autoturism.

Conform primelor date, salvatorii sosiți la locul solicitării au identificat deja șase persoane decedate. Încă trei oameni au fost răniți, primind îngrijiri medicale la fața locului. Aceștia vor fi transportați la spital.

Până la această oră, numărul total al victimelor nu a fost comunicat, misiunea forțelor de intervenție fiind în desfășurare. În zonă se află o o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, două echipaje SMURD și un ATPVM (Autospecială de Transport Personal și Victime Multiple).

Primele cercetări arată că șoferul microbuzului ar fi intrat într-o depășire, în timp ce se deplasa spre Lugoj. În momentul în care a încercat să revină pe banda sa, mijlocul de transport în comun ar fi aroșat o cisternă, care a intrat ulterior într-un TIR aflat pe sensul opus de mers.

Se pare că persoanele decedate sunt șoferul microbuzului și cinci pasageri, arată informațiile transmise de Observator News. Mijlocul de transport în comun avea direcția de deplasare Grecia-Franța.

Foto news.ro/Observator News

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

UPDATE: Piteștean de 19 ani, mort într-un grav accident pe Valea Oltului. Cum a avut loc tragedia

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: