Un accident rutier a avut loc în urmă cu puțin timp în municipiul Pitești, pe strada Exercițiu, în apropiere de farmacia Dona.
Din primele informații, o femeie a fost lovită de un autoturism în timp ce încerca să traverseze strada.
La fața locului au intervenit de urgență pompierii, polițiștii și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. Până la sosirea cadrelor medicale, victima a fost monitorizată de pompieri. Femeia este conștientă și urmează să fie transportată la spital pentru îngrijiri suplimentare.
Potrivit martorilor oculari, în momentul accidentului femeia ar fi fost pe trecerea de pietoni, însă ancheta poliției va stabili cu exactitate cum s-a produs nefericitul eveniment.
Știre în curs de actualizare.
Foto descriptiv amprenta.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Inspecția Muncii: Amenzi de peste 3,4 milioane lei și 370 de persoane depistate cu muncă nedeclarată