Un accident rutier a avut loc, în urmă cu puțin timp, pe raza comunei Dobrești.
Din primele informații, șoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra volanului, a părăsit partea carosabilă și a ajuns cu mașina în șanț.
La fața locului intervin pompierii de la Garda de Intervenție Topoloveni cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD.
Din fericire, evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale.
Potrivit ISU Argeș, la fața locului paramedicii SMURD au monitorizat doi bărbați în vârstă de 81 de ani și respectiv 67 de ani, însă ulterior nu au avut nevoie de transport la spital.
Totodată, echipajul de pompieri a asigurat măsurile specifice de prevenire ale incendiilor.
Sursă foto ISU Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro