INFORMAȚII NOI
Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Argeș, s-a stabilit că un bărbat de 47 de ani, din Mihăești, care conducea un autocamion (basculantă, cu încărcătură), pe DN 73, pe raza localității Micești, din direcția Mioveni spre Pitești, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, posibil pe fondul neasigurării corespunzătoare la schimbarea benzii, respectiv de pe banda 1 pe banda 2, a acroșat un autoturism, condus în aceeași direcție de un bărbat de 47 de ani, din Pitești, care se afla oprit la trecerea pentru pietoni, pe care l-a proiectat pe sensul opus de mers.
După impactul cu autoturismul, autocamionul a acroșat o femeie de 32 de ani, din comuna Slimnic, județul Sibiu, care era angajată în traversarea drumului. În urma evenimentului, femeia de 32 de ani a suferit leziuni în urma cărora a survenit decesul.
Ceilalți doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în care polițiștii rutieri continuă cercetările, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.
ȘTIRE INIȚIALĂ, 24 noiembrie, ora 15:53
În urmă cu puțin timp a avut loc un accident rutier grav pe DN 73, la Micești.
Din primele informații aflăm că este vorba despre un pieton, lovit de un autoturism.
Echipaje medicale ale Serviciului de Ambulanță Județean intervin la fața locului, victima fiind resuscitată în aceste momente.
Potrivit INFOTRAFIC se circulă îngreunat pe DN 73 Pitești – Câmpulung, în apropierea localității Micești, județul Argeș, după ce un ansamblu rutier a acroșat din spate un autoturism. În urma impactului, acesta a fost proiectat pe o trecere de pietoni unde a acroșat o persoană angajată în traversarea regulamentară a străzii.
UPDATE
În ciuda eforturilor echipajelor medicale victima, o femeie, nu a putut fi salvată, fiind declarat decesul.
Ce informații transmit reprezentanții IPJ Argeș
Polițiștii argeșeni informează că pe DN 73, în localitatea Micești, o femeie a fost accidentată de autoturism.
În urmă cu puțin timp a fost declarat decesul acesteia.
La fața locului se află polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș care efectuează cercetări.

Foto: anchetaonline.ro
În acest context amintim recomandările polițiștilor rutieri pentru traversarea în siguranță a drumului public:
- Traversarea se face doar pe trecerile pentru pietoni sau prin locurile special amenajate și semnalizate.
- Pietonii trebuie să se asigure temeinic – din stânga, din dreapta și din nou din stânga – și să pornească doar atunci când vehiculele pot opri în siguranță.
- La intersecțiile semaforizate, traversarea se face strict pe culoarea verde a semaforului pentru pietoni.
- În lipsa unei treceri, traversarea se face doar la colțul intersecțiilor, cu atenție sporită.
- Traversarea prin fața sau spatele vehiculelor oprite este periculoasă, din cauza vizibilității reduse.
- În timpul traversării, pietonii nu trebuie să folosească telefonul mobil, căștile audio sau alte dispozitive care le pot distrage atenția.
- În condiții de vizibilitate redusă – noaptea, pe ceață sau ploaie – se recomandă purtarea hainelor în culori deschise ori a elementelor reflectorizante, pentru a fi mai ușor observați de conducători auto.
Foto: anchetaonline.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Incident grav în Pitești! Bărbat lovit mortal de un tren în zona CNCD













