O nouă tragedie pe drumurile din țară. Două persoane au murit și una a fost rănită grav în urma unui cumplit accident rutier.
Accidentul a avut loc pe DN 28 Iași – Târgu Frumos, în zona localității Sârca, din județul Iași, acolo unde au fost implicate un autoturism și un TIR.

Foto: romaniatv.net
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Târgu Frumos, cu o autospecială de stingere echipată pentru descarcerare și prim ajutor, precum și o autospecială de descarcerare suplimentară. Au intervenit de asemenea și trei echipaje medicale de la Serviciul de Ambulanță Județean Iași și un elicopter SMURD au fost mobilizate, potrivit romaniatv.net.
Din păcate impactul a fost atât de puternic încât două persoane au murit.
Prima victimă a fost extrasă de echipajele de descarcerare, iar personalul medical a aplicat imediat manevrele de resuscitare. Din nefericire, în pofida eforturilor depuse, aceasta nu a răspuns procedurilor, medicul declarând decesul la fața locului.
Pentru cea de-a doua victimă, extrasă ulterior dintre elementele de caroserie, medicul prezent a constatat leziuni incompatibile cu viața, fiind declarat decesul acesteia.”, au precizat reprezentanții ISU Iași, conform sursei citate.
Oamenii legii urmează să stabilească circumstanţele exacte ale producerii tragediei.
Foto: romaniatv.net
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Preotul Emil Constantinescu a fost MUTAT LA MĂNĂSTIRE din cauza unui SCANDAL AMOROS













