(Video) Preot din Argeș rănit în urma unui accident grav. Țârcovnic decedat!

de | 30.03.2025 11:48 | Județean, Eveniment, Importante

În urmă cu puțin timp a avut loc un accident rutier în comuna argeșeană Buzoești, satul Cornățel, acolo unde un autoturism a intrat într-un cap de pod.

La fața locului intervin pompierii de la Secția Costești.

Momentan nu se cunosc detalii legate de posibile victime.

UPDATE 1

În autoturism se aflau trei persoane iar în urma impactului puternic o persoană a decedat.

Alți doi răniți au fost transportați la spital.

La locul accidentului s-a intervenit cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, alături de trei echipaje SAJ.

Totodată polițiștii Formațiunii Rutiere Costești intervin pentru cercetări.

UPDATE 2

În urma cercetărilor preliminare, efectuate de polițiștii Formațiunii Rutiere Costești, a rezultat că un bărbat de 34 de ani, din Buzoești, care conducea un autoturism pe DJ 504 de pe raza comunei Buzoești, circulând din direcția Buzoești spre Recea, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un cap de pod.

În urma impactului un bărbat dfe 62 de ani, din Buzoești, a decedat iar șoferul de 34 de ani și celălalt pasager, de 69 de ani, din au fost preluați de echipajele medicale în stare de inconștiență.

Cercetările sunt în desfășurare. Urmează să fie întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, în care polițiștii rutieri continuă cercetările, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.

Potrivit argespress.ro șoferul autoturismului ar fi preotul de la biserica din satul Cornățel, Păunescu Dănuț Florin care se afla în mașină împreună cu țârcovnicul satului și îngrijitorul bisericii. Preotul în vârstă de 34 de ani și îngrijitorul bisericii au ajuns în stare gravă la spital iar țârcovnicul Rizea Iulian a decedat.

Din informații mai aflăm că cei trei se întorceau de la slujba oficiată în satul Cornățel, comuna Buzoești.

 

Foto: ISU Argeș

 

Citiți, de aseemnea, pe anchetaonline.ro:

(Video) Accident cu victime pe DN 6. O femeie și-a pierdut viața!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole