Un eveniment tragic s-a petrecut în această seară de luni, în Giurgiu. Două persoane au murit, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat pe șoseaua de centură a municipiului, conform Antena 3 CNN.
Este vorba despre cei doi pasageri au autoturismului, o femeie, în vârstă de 62 de ani și bărbatul de 65 de ani, ambii din Craiova.
Bărbatul se afla în stop cardio-respirator la momentul ajungerii echipajelor de intervenție și, din păcate, nu a răspuns manevrelor de resuscitare. Femeia a fost găsită având leziuni incompatibile cu viața.
Din verificările efectuate de către organele de lege, s-a constat că șoferul, o femeie în vârstă de 35 de ani, din București, a pierdut controlul direcției de mers, părăsind astfel drumul. Autoturismul în care se aflau cei trei s-a răsturnat. De asemenea, cu aceștia se mai afla pasager, el și femeia fiind amândoi conștienți și cooperanți, potrivit sursei citate.
La locul evenimentului au intervenit pompierii din cadrul Detaşamentului Giurgiu, cu o descarcerare, o autospecială de stingere, o ambulanţă SMURD şi două SAJ.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateria autoturismului.
Foto Antena 3 CNN
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro