Accident cu doi răniți pe DN65! Trei vehicule implicate, printre care și un autocar

de | 13.04.2023 07:58 | După locație, După subiect, Eveniment, Județean, Știri

Accident cu doi răniți pe DN65! Trei vehicule implicate, printre care și un autocar

Un accident rutier a avut loc, joi dimineață, pe DN65, în zona restaurantului Hanul Stejarul, în care au fost implicate trei vehicule: un autocar, un cap tractor cu remorcă și un autoturism.

în autocar se aflau mai mulți oameni, iar în urma impactului, două persoane au fost rănite. Victimele au fost monitorizate la fața locului de către paramedicii SMURD. Din fericire, nu a fost nevoie ca acestea să fie transportate la spital.

accident DN65 1 - Accident cu doi răniți pe DN65! Trei vehicule implicate, printre care și un autocar

Foto ISU Argeș

La fața locului au intervenit pompierii, un echipaj SMURD, dar și unul al SAJ Argeș.

accident DN65 2 - Accident cu doi răniți pe DN65! Trei vehicule implicate, printre care și un autocar

Foto ISU Argeș

La fața locului s-au deplasat pompierii pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire și stingere ale incendiilor, precum și pentru a acorda îngrijiri medicale posibilelor victime, alături de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
Nu au fost identificate victime încarcerate, fiind monitorizate doar două persoane din autocar, care ulterior nu au avut nevoie de transport la spital”, au transmis reprezentanții ISU Argeș.

Totodată, polițiștii s-au deplasat la fața locului pentru efectuarea cercetărilor.

În dimineața zilei de 13 aprilie a.c., în jurul orei 05.30, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că, pe DN 65, în localitatea Lunca Corbului, pe sensul Pitești-Slatina, a avut loc un carambol între 3 autovehicule.

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș, care au constatat faptul că evenimentul rutier s-a produs între un autotren, un autocar și un autoturism”, adaugă IPJ Argeș.

Foto Info Trafic Pitești

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Șeful Poliției Autostrăzi – prins de subalterni cu 160 km/oră la Bascov

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: DN65